Un sofer de TIR a fost gasit mort in vama Romana
Un sofer de tir in varsta de 44 de ani, din Republica Moldova, a fost gasit mort, miercuri, in cabina masinii stationate in parcarea din apropierea Vamii Giurgiu, Romania, iar politistii cerceteaza imprejurarile in care a survenit decesul barbatului.
Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Judetean de Politie Giurgiu, un coleg al barbatului l-a gasit decedat pe sofer in cabina autovehiculului si a anuntat imediat Politia.
Acesta a spus ca soferul se deplasa dinspre Republica Moldova spre Bulgaria, iar din cauza oboselii a decis sa stationeze in parcarea din Vama Giurgiu, pentru a se putea odihni.
Cazul a fost preluat de lucratorii de la Serviciul de Investigatii Criminale, iar dupa constatarea decesului, corpul neinsufletit al barbatului a fost transportat la morga Spitalului Judetean Giurgiu pentru autopsie si stabilirea cauzelor mortii, primele date medicale indicand ca pe corpul soferului nu exista urme de violenta.
In urma investigatiilor, in cabina tirului au fost gasite mai multe obiecte personale care apartineau soferului, ipoteza unui jaf fiind pentru moment inlaturata.
Surse judiciare spun ca anchetatorii fac cercetari pentru identificarea persoanei care se afla impreuna cu soferul in momentul decesului sau cu putin timp inainte de moarte, din primele date rezultand ca este vorba de o femeie.
Sursa: ProTV.MD
Lasă un răspuns