Barbatul care impuscat mortal o persoana la Orhei s-a predat binevol

Barbatul care impuscat mortal o persoana la Orhei s-a predat binevolBarbatul care a impuscat mortal un om linga un restaurant din Orhei s-a predat procurorilor. El s-a prezentat in aceasta dimineata la Procuratura Generala, insotit de avocatul sau. La iesire, suspectul a declarat pentru presa ca a tras in legitima aparare. Avocatul spune ca acesta a adus pistolul sau din care a tras, dar si arma victimei din care sustine ca a fost impuscat.
Potrivit avocatului Adrian Lebedinschi, clientul sau s-a predat de buna voie procurorilor. Aici, el a fost audiat mai bine de 3 ore dupa care a iesit incatusat si urcat intr-o masina a Ministerului de Interne, fiind retinut pentru 72 de ore. Din spusele avocatului, suspectul impreuna cu alti trei prieteni, intre care si sportivul Constantin Tutu, au venit la restaurantul Doi Haiduci ca sa vada localul pentru a petrece de 1 mai. Aici insa era deja o altercatie in care alte persoane il bateau pe fostul politist, Matcovschi, si pe Alexei Veretco, barbatul care a murit putin mai tarziu, fiind impuscat.
Potrivit avocatului, si clientul sau a fost ranit usor. Astfel, pe abdomenul lui ar fi o rana superficala lasata de un glonte. Dupa ce a iesit de la procurori, suspectul a fost dus la Centrul de Medicina Legala pentru a se vedea daca, intr-adevar, are semne de la impuscatura. Nici aici, el nu a vrut sa vorbeasca despre cum s-a produs crima.
Dupa ce l-a impuscat pe Alexei Veretco, suspectul i-a luat pistolul si a parasit locul incidentului. Avocatul lui afirma ca astazi el le-a adus procurorilor atat pistolul din care a tras, un Glock, cat si arma victimei de model TT. La o zi de la crima de la Orhei, Ministerul de Interne a evitat sa dea detalii despre evolutia anchetei, motivand ca dosarul este condus de Procuratura Generala.
Potrivit unor informatii, politistii urmeaza sa retina si celelalte persoane implicate in caz, inclusiv pe cei care l-ar fi batut pe fostul politist, Matcovschi. Crima s-a produs sambata seara langa restaurantul Doi Haiduci. In timpul unei altercatii in care au fost implicate mai multe persoane, un barbat poreclit Krasavcic a murit impuscat, iar un prieten de-al sau, fost politist a ajuns la spital.

Sursa: ProTV.MD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *