Suspectul omorului de la Durleşti e mort deja de 5 ani!

A decedat acum cinci ani, şi totuşi o bună perioadă de timp a fost suspectat de comiterea unei crime odioase. Este vorba de Ghoerghe Inculeţ, care pe parcursul ultimelor luni a figurat în calitate de bănuit principal în cazul dublului omor de la Durleşti.

„Pe Inculeţ l-am bănuit în săvârşirea acestei infracţiuni. Recent însă am depistat că el a decedat în 2007, înaintea producerii acestei tragedii”, a declarat astăzi, şeful adjunct al Direcţiei Poliţiei Criminale, Alexandru Pînzari.

La 1 aprilie curent, reprezentanţi ai Procuraturii au afirmat că a fost identificat principalul suspect în cazul dublului omor de la Durleşti. Potrivit acestora, bănuitul este Gheorghe Inculeţ, care se presupunea că ar fi şi autorul crimei de la Ialoveni.

Gheorge Inculeţ s-a născut în anul 1972, în localitatea Caşunca, raionul Floreşti. Din informaţia care figurează în dosarul lui aflăm că şi-a făcut studiile la Universitatea de Medicină şi Farmacie “N. Testimiţeanu” din Capitală. Tot din datele dosarului ştim că a locuit într-o casă din Durleşti, împreună cu familia surorii sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *