Pe 18 iunie organele fiscale vor verifica dacă în microbuze vor fi eliberate bilete de călătorie.

Serviciul Fiscal de Stat va iniţia, de luni, 18 iunie, verificarea agenţilor transportatori care efectuează transporturi urbane de călători cu microbuzele. Inspectorii fiscali vor verifica dacă în microbuze pasagerilor le sînt eliberate bilete.

Potrivit informaţiei acordate NOI.md de surse din cadrul Serviciului Fiscal Principal de Stat, dacă în rezultatul verificărilor se va constata transportarea călătorilor fără bilete (bilet – bon de casă emis de aparatul de casă şi de control cu memorie fiscală sau document de strictă evidenţă cu preţ fixat, confecţionat în mod tipografic, care confirmă plata şi dreptul la călătorie al pasagerului), agentul transportator va fi sancţionat cu o amenda în mărime de 10 mii de lei. Comiterea repetată se va sancţiona cu o amendă de 25 de mii de lei, iar încălcările ulterioare – cu 50 de mii de lei.

Anterior, ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, a menţionat că şoferii de microbuze sînt obligaţi să elibereze pasagerilor bilete, iar în caz contrar, vor fi aplicate amenzi usturătoare. Ministrul a precizat că fiecare administrator de rută trebuie să asigure şoferii cu un anumit număr de bilete, iar aceştia vor fi responsabili pentru eliberarea lor.

Amintim că transportatorii au solicitat majorarea preţului la călătoriile cu microbuzul pînă la 5 lei. La rîndul său, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a înaintat şoferilor un ultimatum, obligîndu-i să transporte pasageri doar pe banchete şi să oprească doar în staţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *