Opt moldoveni au fost prinşi de grăniceri în timp ce pescuiau ilegal în râul Prut
Grănicerii au reţinut 8 moldoveni care pescuiau în apele Prutului cu unelte interzise, şi fără a avea autorizaţia necesară. Astfel, în timpul executării misiunilor de supraveghere şi control a zonei de competenţă, patrula mobilă din cadrul pichetului de grăniceri „Cuconeştii Noi”, a reţinut pe malul rîului Prut doi cetăţeni ai Republicii Moldova, fără acte de identitate, pentru încălcarea regimului de frontier.
La faţa locului, grănicerii au stabilit că, bărbaţii erau locuitori ai oraşului Bălţi şi pînă la venirea inspectorilor de frontieră, cu ajutorul plaselor de diferite dimensiuni au reuşit să pescuiască cîteva kilograme de peşte.
În cadrul unei acţiuni de supraveghere şi control a hotarului moldo-român, desfăşurate pe malul rîului Prut, inspectorii de frontieră din cadrul pichetului de grăniceri Şireuţi, au depistat patru persoane cu vîrste cuprinse între 20 ani şi 49 de ani, fără a avea autorizaţia de a se afla în zona de frontieră. În urma verificărilor de rigoare efectuate de grăniceri, asupra bărbaţilor au fost găsite 10 undiţe, 2 capcane şi rucsacuri cu alte unelte de pescuit.
De asemenea, pe malul Prutului au fost reţinuţi alţi doi moldoveni, locuitori ai satului Roşu, cărora grănicerii de la pichetul Cahul, le-au întocmit actele de reţinere pentru încălcarea regimului de frontieră, prin practicarea pescuitului ilegal. La aceştea au fost depistate plase de diferite dimensiuni şi 10 kilograme de peşte.
Despre aceste cazuri au fost informaţi colaboratorii inspectoratului piscicol, cărora le-au fost transmişi cei opt braconierii împreună cu undiţe, capcane, plase şi peşte pentru a fi atraşi la răspundere în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.
Lasă un răspuns