Hoţi prinși în flagrant și încătușați de polițiști. (Video)

Doi foşti condamnaţi au fost reţinuţi, după ce au pătruns într-o locuinţă din sectorul Buiucani. Aceștia au reuşit să sustragă bunuri materiale şi bani, dar n-au ajuns prea departe. La doar câţiva metri erau aşteptaţi de poliţie, care i-a încătuşat.

Cazul s-a întâmplat în această după-amiază. În imaginile care au ajuns în posesia Jurnal TV suspecţii sunt observaţi cum se îndreaptă spre locuinţa în care urmau să dea spargerea. Au descuiat uşa, folosind câteva chei, până când una s-a potrivit. În mai puţin de 5 minute hoții erau deja în casă, unde au început a scotoci prin dulapuri.

După puțin timp, suspecţii pleacă, fiecare cu câte o geantă. Au reuşit să sustragă un laptop, două camere de filmat, telefoane mobile şi bani. Poliţiştii de la Direcţia Servicii Operative i-au reţinut în stradă, datorită unei informaţii veridice.

Poliţiştii au descoperit la cei doi şi o armă. Spargerea s-a dat într-o locuinţă închiriată de doi fraţi.

Suspecţii sunt din Chişinău şi au vârste cuprinse între 33 şi 35 de ani și nu sunt la prima abatere de la lege. Unul dintre ei a stat 12 ani după gratii pentru omor, iar altul pentru deţinerea substanţelor narcotice. Se vor afla pentru următoarele 24 de ore în izolatorul Comisariatului General de Poliţie. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru furt.

Sursa Jurnal.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *