La Cimișlia directoarea Liceului teoretic „Mihai Eminescu”, agresată în propriul cabinet!

Un caz revoltător a avut loc în orașul Cimișlia. Viorica Ghenciu, directoarea Liceului teoretic „Mihai Eminescu” a fost agresată de către un bărbat chiar în propriul cabinet. Agresorul a dat buzna peste ea înarmat cu un ciocan, a început să o insulte cu cuvinte necenzurate, după care s-a năpustit asupra ei, a apucat-o de gât și a început să o lovească cu capul de pereți. Cel puțin asta susține fratele victimei, Sergiu Păpușoi, care nu-și dorește decât ca atacatorul să fie pedepsit conform legii.

Totul s-a petrecut acum două zile, pe 20 iunie. Din fericire, martorii care se aflau în preajmă i-au sărit în ajutor femeiei. La fața locului a fost chemată poliția care investighează cazul.

Directoarea a avut nevoie de ajutor medical și este de trei zile internată la spital. Aceasta a suferit mai multe leziuni, iar din cauza stresului acum are probleme cardiace și hipertensiune arterială.

Sursa: UNIMEDIA.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *