Fluxul principal de droguri în Transnistria vine din dreapta Nistrului.

Fluxul principal de droguri în Transnistria vine din dreapta Nistrului.80% din numărul total de cazuri de trafic de droguri depistate în regiunea transnistreană vin din dreapta Nistrului. Constatarea aparţine serviciului vamal al nerecunoscutei republici nistrene, făcută publică cu ocazia marcării Zilei Internaţionale a luptei cu consumul şi traficul de droguri.

Potrivit sursei, de cele mai multe ori substanțele narcotice pătrund în Transnistria prin mijloace de transport terestru, inclusiv de pasageri.

„Situaţia privind traficul ilicit de droguri în regiunea transnistreană este agravată de faptul că pe malul drept al Nistrului există un număr mare de puncte unde drogurile se comercializează ilegal. Se știe că prețul lor este relativ mic. Deseori, infractorii cumpăra droguri pentru consum personal. Aproape 90% din aceștia au fost condamnați anterior”, susţin vameşii transnistreni.

Ei spun că în ultimii cinci ani, așa zisa vamă transnistreană a deschis cca 240 de dosare penale privind traficul de droguri, în perioada 2007-2012 fiind reţinute 7 kg de marijuana, 12 kg de paie de mac şi o „cantitate semnificativă” de heroină, cocaină şi amfetamină.

Conducerea aşa-zisului serviciu vamal declară că organele vamale ale rmn fac uz de tot spectrul de metode de luptă cu traficul de droguri, astfel încât orice acuzaţii ce ţin de aşa- numita „gaură neagră” sunt nefondate. Mai mult, timp de 20 de ani, teritoriul Transnistriei constituie o barieră în calea pătrunderii substanţelor narcotice din RM în alte ţări.

Minister de externe al rmn a cerut dezminţiri de la compania de radioteleviziune din Germania „Deutsche Welle”, după ce ultima a realizat un reportaj în care prezintă Transnistria drept „gaura neagră” a RM, prin care trece toată contrabanda de arme şi droguri.

Sursa: Unimedia.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *