Cruzime! Un bărbat ucis pentru 173 lei.

Cruzime!Un bărbat ucis pentru 173 lei.Trei adolescenţi din Drochia au fost condamnaţi la închisoare pentru că au bătut până la moarte un bărbat. În luna septembrie 2010, un tânăr împreună cu încă doi minori au luat la bătaie un bărbat care se afla în stare de ebrietate. Aceştia i-au sustras 73 de lei, bani cu care şi-au cumpărat băuturi alcoolice.

Peste o oră agresorii s-au întors la victimă, l-au mai agresat fizic, după care i-au aplicat câteva lovituri cu o şurubelniţă şi i-au mai sustras 100 lei.

În urma leziunilor corporale grave cauzate, bărbatul în vârstă de 50 ani a decedat la locul crimei.

Inculpatul în vârstă de 21 ani a fost condamnat pentru omor intenţionat, tâlhărie şi atragerea minorilor la activitate criminală la 17 ani de detenţie.

Minorul care la momentul săvârşirii infracţiunilor avea 15 ani a fost condamnat pentru omor intenţionat, tâlhărie şi evadarea din locurile de detenţie la şapte ani de închisoare.

Cel de-al treilea inculpat care avea 17 ani a fost condamnat pentru tâlhărie la doi ani de închisoare.

Procuratura Hânceşti consideră sentinţa prea blândă şi o vor contesta în termenul stabilit de lege.

Sursa: www.union.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *