Greşeala unei asistente medicale o putea costa viaţa pe o fetiţă de 9 ani
O asistentă medicală de la spitalul din Orhei putea să distrugă viața unei fetițe de numai 9 luni, după ce a confundat medicamentele și i-a administrat tratament pentru bronșită, doza fiind pentru un copil de 6 ani.
Cazul a avut loc pe 17 iunie, în secția pediatrie a Spitalului raional Orhei. În urma administrării greșite a medicamentelor, starea micuței, care fusese internată cu alergie, s-a agravat. Mama fetiței spune că fiica ei a avut convulsii cu urmări grave, scrie Plaiul Orheian.
Revoltată, femeia a cerut explicații de la asistenta șefă. Explicația acesteia a fost că în secție se mai afla o pacientă cu aceeași familie, Croitor, iar asistenta de gardă a încurcat medicamentele.
Astfel, fetiței i-au fost administrate medicamentele unei paciente de șase ani, cu diagnoza bronşită. Mama micuței spune că este profund indignată de incompetenţa şi de lipsa de profesionalism a acestor cadre medicale, care în loc să-i vindece copilul, i-au distrus sănătatea.
Ulterior, fetița a fost consultată la Centrul Mamei şi Copilului din Chişinău. Se pare că medicii de acolo nu au depistat o agravare a sănătăţii copilului, ce ar fi cauzată de administrarea unui alt preparat.
În același timp, la Spitalul raional din Orhei a fost pornită o anchetă de serviciu.
Sursa stirilocale.md
Lasă un răspuns