Detalii despre decesul femeiei lovite de fulger din Fălești. (Video)
Furtuna de ieri a omorât o femeie în raionul Făleşti. A fost răpusă de un fulger şi a murit pe loc, chiar sub privirile soţului, În momentul tragediei omul era la numai un metru distanţă. În vârstă de 31 de ani, femeia a lăsat orfani doi copiii.
Soţul victimei povesteşte că în momentul în care a început să plouă, el împreună cu soţia s-au pornit să-şi aducă vitele acasă de la păscut. Doar că între timp, ploaia s-a transformat în furtună.
Bărbatului nu-i vine să creadă nici acum că a rămas în viaţă. Doar că nu ştie dacă mai vrea să trăiască. Va trebui să crească de unul singur doi copii o fetiţă de trei ani şi un băiat de nouă. Tragedia familiei Corlăteanu a afectat întreg satul.
Acum cinci zile fulgerul a mai luat viaţa unui om. S-a întâmplat în satul Talmaza, raionul Ştefan Vodă, în timp ce bărbatul de 52 de ani păştea vitele.
Sursa Jurnlatv.md
Lasă un răspuns