Bărbat condamnat la 5 ani închisoare pentru escrocherii cu loturile primăriei

Un bărbat condamnat la 5 ani pentru escrocherie cu loturile primăriei.Un bărbat din Chișinău a fost condamnat la 5 ani de închisoare. El a fost găsit vinovat de escrocherie, prejudiciind bugetul administrației locale cu 76.400 de lei.

Potrivit procurorilor, în anul 2001, bărbatul, fiind proprietar al unui lot de pământ cu suprafaţa de 450 metri pătraţi din capitală, a depus o cerere la Primăria municipiul Chişinău pentru înlocuirea acestui lot cu altul.

Peste o săptămână după depunerea cererii, fără a aştepta soluţionarea cazului, inculpatul a înstrăinat lotul altei persoane. Fără a informa organele competente despre faptul că lotul deja nu-i aparţinea, acesta i-a fost înlocuit cu alt lot de teren cu suprafaţa de 610 metri pătraţi. În toamna aceluiaşi an, inculpatul a vândut şi al doilea lot dobândit illicit, cauzând bugetului municipiului Chişinău o daună estimată la 76400 lei. Sentinţa cu drept de atac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *