Din 3 septembrie, fără o parte de microbuse în Chişinău
Mai mulţi şoferi de microbuze au fost concediaţi, iar mai multe unităţi de transport au fost retrase de pe rute în urma unui control efectuat de către inspectorii Serviciului Fiscal de Stat. Mai mulţi administratori au atenţionat autorităţile municipale că, din cauza insuficienţei mijloacelor de transport şi a şoferilor, îşi sistează parţial activitatea începând cu 3 septembrie. Informaţia a fost comunicată în şedinţa operativă de la Primărie, de către şeful direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţii, Adrian Boldurescu, care a făcut trimitere la o scrisoare deschisă a administratorilor de rute.
Adrian Boldurescu a dat asigurări că traficul nu va fi perturbat. Regia Transport Electric şi Parcul Urban de Autobuze vor pune pe rute cu 30% mai multe mijloace de transport ca de obicei pentru a asigura transportarea călătorilor.
Sursa:tv7.md
Lasă un răspuns