Trei tentative de contrabandă în 24 ore la vama Leușeni – Albița
În ultimele 24 de ore de către colaboratorii postului vamal Leuşeni-Albiţa au fost contracarate 3 tentative de introducere în ţară prin contrabandă a unor loturi de marfă, ţara de origine fiind Italia.
Astfel, în cadrul controlului vamal detaliat, efectuat asupra automobilului de model „Mercedes”, colaboratorii vamali au depistat camuflate în cutii masive, 23 de butelii de gaz uzate, folosite la instalaţiile de gaze pentru autoturisme.
Automobilul împreună cu buteliile de gaz venea din Italia. Potrivit declaraţiilor conducătorului, acesta le-a procurat dintr-un oraş din Italia şi intenţiona să le pună în circulaţie la punctele de deservire auto.
La un interval de cîteva ore, pentru controlul vamal s-a prezentat un alt automobil de model „Mercedes”, care, de asemenea, se deplasa din Italia spre Republica Moldova. Ca urmare a controlului fizic, printre colete, în compartimentul marfar, colaboratorii vamali au găsit tăinuite 2 microservere „Odel” şi un motor uzat pentru barcă.
O altă tentativă contracarată de colaboratorii aflaţi în tura de serviciu ai aceluiaşi post vamal este un lot de 1 700 de colanţi pentru dame produşi în Italia, în valoare de peste 50 mii lei.
Cu toate acestea, în pofida numărului de reţineri înregistrate zilnic de către colaboratorii postului vamal Leuşeni-Albiţa, menţionăm că operaţiunile de import/export prin acest punct de trecere a frontierei continue să fie monitorizate utilizînd tehnici şi filtre suplimentare de control.
Drept exemplu serveşte cazul din noaptea de 31 august spre 1 septembrie, cînd colaboratorii Echipelor Mobile sector Centru din cadrul Serviciului Vamal au stopat pe traseul Leuşeni-Chişinău, în apropiere de localitatea Condriţa, un automobil de model „WolkSwaghen T4″, care venea din România şi a traversat frontiera de stat prin postul vamal Leuşeni-Albiţa.
În cadrul controlului documentar şi fizic efectuat de către colaboratorii vamali, în compartimentul marfar a fost depistat tăinuit un lot de marfă – îmbrăcăminte în asortiment (blugi, pulovere, scurte din piele artificială, cămăşi, maiouri pentru copii), valoarea cărora urmează să fie apreciată.
Potrivit declaraţiilor conducătorului auto, acesta a procurat articolele de la zona comercială „Dragonul Roşu ” din România.
Pe marginea acestui caz, Directorul General al Serviciului Vamal, Dl. Tudor BALIŢCHI a dispus efectuarea investigaţiei interne, în cadrul căreia urmează să fie stabilite toate circumstanţele şi aplicate măsurile de sancţionare pentru complicitate la fraude şi abuz de serviciu.
Reiterăm că fenomenul de prevenire şi contracarare a flagelului de contrabandă şi corupţie constituie obiectivul primordial al Serviciului Vamal. În acest sens, conducerea instituţiei desfăşoară un şir de acţiuni interne care au la bază monitorizarea eficientă a activităţii subdiviziunilor aflate în subordine.
Sursa: customs.gov.md
Lasă un răspuns