Poliţia a reţinut 3 persoane care vindeau droguri

Poliţia a reţinut 3 persoane care vindeau droguri

Ca rezultat al unui complex de măsuri operative de investigaţie, ofițerii Direcției antidrog în comun cu angajații Comisariatului de Poliție Șoldănești, au acumulat probe privind activitatea ilegală al unui grup de persoane, implicat în vânzarea drogurilor.

Astfel, în urma unei achiziţii de control, efectuată de o persoană sub acoperire, a fost reținut primul suspect din grup.

Bărbatul, de 37 de ani, a fost încătușat de poliție la intrarea în satul de baștină – Olişcani, Şoldăneşti, în timpul comercializării a 600 grame de marijuana.

În baza informațiilor deținute și a cauzei penale inițiate pe acest caz (2171 CP RM), oamenii legii au identificat și au efectuat o percheziție de specialitate la domiciliul celui de-al doilea suspect, de 44 de ani, originar din același sat. Din locuința acestuia au fost ridicate 28 de capsule de mac şi 180 grame de marijuana uscată.

O altă percheziție a fost efectuată și la cel de-al treilea membru al grupului, de 39 de ani, originar din aceeași localitate. De aici oamenii legii au ridicat plante uscate de culoare verde închisă, asemănătoare cu cânepa, cu masa totală de 250 de grame.

După ce au cercetat toate circumstanțele, polițiștii au stabilit că acest grup comercializa droguri prin intermediari, responsabil de vânzări fiind primul bărbat reținut în flagrant.

Plantele erau cultivate pe un teren amplasat în preajma satului Beştemac, raionul Leova, pe malurile canalului adăugător de scurgere a apei, din iazul din localtate. Terenul s-a dovedit a fi arendat de un locuitor al raionului Ialoveni, complicitatea acestuia urmând a fi stabilită.

În timpul controlului polițienesc, pe lot creșteau circa 3.500 plante de cânepă, dintre care 101 plante au fost ridicate pentru efectuarea expertizei, iar restul au fost distruse prin ardere.

Actualmente cei trei suspecți sunt cercetați penal în baza art. 2171 Cod Penal al RM «Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare». Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, ei riscă de la 2 la 15 ani de închisoare.

Operațiunea MAC 2012 continuă până la data de 30 septmebrie.

Sursa: mai.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *