A omorît o bătrînă pentru pensia de 700 lei la Edineț
A omorât o bătrână şi i-a furat ultimii bani din pensie. Un tânăr de 25 de ani din Edineţ a fost încătuşat de oamenii legii, după ce a lovit o femeie de 81 de ani de mai multe ori în cap. Bărbatul a povestit poliţiştilor cum a săvârşit crima.
Crima s-a produs încă la mijlocul lunii iunie. Femeia a fost găsită fără suflare în casa sa din raionul Edineţ. Ulterior, s-a stabilit că suspectul, judecat anterior pentru jaf, intrase în casa bătrânei şi a furat 700 de lei, atât cât îi mai rămăsese din pensie. Ea, însă, l-a observat şi a încercat să cheme ajutoare. Bărbatul a bătut-o crunt şi a lăsat-o să zacă la podea. Vecinii au descoperit-o şi au dus-o la spital, dar era prea târziu: bătrâna nu a supravieţuit. Suspectul riscă până la 15 ani de puşcărie.
Sursa: JurnalTV.MD
Lasă un răspuns