Un bărbat în vîrstă de 35 ani a fost reținut pentru circuitul ilegal a substanţelor narcotice în proporţii mari

Un bărbat în vîrstă de 35 ani a fost reținut pentru circuitul ilegal a substanţelor narcotice în proporţii mariUn bărbat în vârstă de 35 ani, locuitor al capitalei, a nimerit în vizorul ofiţerilor Comisariatului de poliţie Râşcani după ce au intrat în posesia unei informaţii operative precum că el cultivă şi creşte plante de cânepă în grădina casei, din sectorul Râşcani al mun. Chişinău.

Astfel, oamenii legii au desfăşurat percheziţii la domiciliul bărbatului şi au depistat în spatele casei câteva tufe de cânepă cu o înălţime de aproximativ doi metri. Bărbatul mai avea ascunsă într-un borcan, masă vegetală uscată şi fărămiţată asemănătoare cu marihuana în cantitate de aproximativ 3 kg. Fiind chestionat, acesta a declarat poliţiştilor că o păstra pentru consum propriu, însă el este suspectat că s-ar fi implicat şi în realizarea stupefiantelor.

Plantele şi masa vegetală depistate au fost sigilate şi predate în laboratorul specializat pentru expertizare.

Pe marginea cazului dat sunt acumulate toate probele concludente în vederea intentării unei cauze penale pentru circuitul ilegal a substanţelor narcotice în proporţii mari.

Sursa: CGP.MD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *