Poliţia a reţinut trei bărbaţi suspectaţi de trafic de fiinţe umane
Angajaţii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane au intrat în posesia unor date operative despre activitatea infracţională a două grupări criminale, specializate în racolarea şi transportarea tinerelor din Republica Moldova în Europa şi Emiratele Arabe Unite, pentru practicarea prostituţiei.
Întru verificarea informaţiei şi documentarea activităţii ilicite, desfăşurate de membrii grupării, poliţia a iniţiat înfăptuirea unui complex de măsuri operative de investigaţii.
În primul caz, angajaţii CCTP au documentat, pe parcursul lunilor august-septembrie curent, activitatea ilegală a unei filiere specializată în trafic de persoane în Spania. Potrivit informațiilor acumulate de oamenii legii, persoanele implicate racolau tinere de pe întreg teritoriul Moldovei și le transportau în Spania, unde le impuneau să se prostitueze.
În cadrul investigaţiilor desfășurate, reprezentanții forțelor de ordine au identificat un tînăr, cu vârsta de 25 de ani, membru al acestui grup criminal. Urmare a înfăptuirii investigațiilor s-a stabilit, că majoritatea membrilor grupării sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, care aveau clar determinate rolurile între ei, şi o schemă stabilită pentru a transporta victimele la destinaţie.
După ce membrii grupării racolau victimele, ele erau preluate de alţi membri, care aveau rolul de a le organiza migraţiunea ilegală în Spania. Pentru aceasta, iniţial, victimei i se organiza obţinerea vizei de intrare în Polonia pentru muncă decentă. În realitate ea urma să ajungă în Spania, fiind preluată de alţi membri, unde era impusă să practice prostituţia.
Angajații Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane au stabilit, că în perioada lunii septembrie 2010, membrul identificat al grupului, acţionând de comun acord cu alte persoane, deocamdată nestabilite de organul de urmărire penală, în scopul exploatării sexual-comerciale în or. Barcelona, Spania, prin înşelăciune, a recrutat o tînără de 24 de ani, sub pretextul angajării la un loc de muncă bine plătit, în calitate de menajeră.
Transportarea a fost organizată din contul personal al bănuiţilor. Ajungând în ţara de destinaţie, victima a fost adăpostită într-un apartament, unde i-a fost confiscat paşaportul şi, fiind ameninţată cu răfuială fizică, a fost impusă să practice prostituţia o perioadă de 8 luni de zile.
În cel de al doilea caz, angajaţii CCTP, la începutul lunii septembrie curent, au recepţionat un semnal operativ despre activitatea infracţională a unei grupări criminale, specializate în racolarea, transportarea şi repartizarea tinerelor din Republica Moldova în locurile de agrement din Emiratele Arabe Unite, pentru practicarea prostituţiei.
S-a stabilit, că membrii grupării sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, au clar determinate rolurile între ei precum și o schemă stabilită pentru transportarea victimelor la destinaţie.
Poliţia a reuşit să reţină doi membrii ai grupării, cu vîrsta cuprinsă între 25-35 ani. Aceștia racolau victimele, le perfectau actele necesare şi, procurându-le bilete la ruta „Kiev-Dubai”, le transportau în oraşul Dubai.
În rezultatul înfăptuirii activităţilor de profil, angajaţii Centrului, au stabilit că în perioada lunilor mai-septembrie 2012, membrii grupului, acţionînd de comun acord şi prin înţelegere prealabilă cu alte persoane din Dubai, le promiteau victimelor un loc de muncă bine plătit într-un restaurant. Ulterior, a fost identificată o tînără din Republica Moldova, care a fost privată de libertate, cu aplicarea violenţei fizice şi psihice, fiind impusă să practice prostituţia.
În ambele cazuri, suspecţii sunt cercetaţi penal în baza art. 165 Cod penal „Trafic de fiinţe umane”. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă o pedeapsă cu privaţiune de libertate pe un termen de pînă la 20 de ani.
La moment, poliţia continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor complicilor cît şi a identificarea victimelor.
sursa: mai.md
Lasă un răspuns