Şapte hoţi au fost reţinuţi pentru o serie de furturi din capitală
Sapte tineri au fost retinuti fiind suspectati de o serie de jafuri comise pe teritoriul capitalei. Acestia atacau victimile si le bateau cu pumnii si picioarele, dupa care le furau banii si telefoanele mobile.
Potrivit politiei, cei sapte suspecti au fost retinuti in noaptea de miercuri spre joi, in satul Cimiseni, Criuleni, unde se ascundeau de fiecare data dupa ce savarseau un jaf in capitala.
Acestia sunt originari din raioanele Straseni si Criuleni si au varste cuprinse intre 18 si 24 de ani. Doi dintre tineri au fost anterior judecati pentru infractiuni similare.
De obicei suspectii actionau noaptea. Acestia furau telefoane mobile, portmonee si alte bunuri materiale, dupa ce isi agresau victimile, lovindu-i cu pumnii si picioarele. Telefoanele erau vandute la preturi simbolice iar banii ii imparteau. Deocamdata oamenii legii au acumulat probe care demonstreaza complicitatea lor in cel putin trei cazuri de jaf, insa nu exclud posibilitatea ca numarul victimelor este mult mai mare.
Cei sapte sunt cercetati penal pentru jaf si risca pana la 6 ani de inchisoare si o amenda de pana la 20.000 de lei.
Sursa: protv.md
Lasă un răspuns