Un şofer beat a provocat un accident rutier şi a chemat un prieten beat în ajutor
eat mort, s-a urcat la volan şi a avariat patru automobile din curtea unui bloc. I s-a întâmplat unui tânăr de 28 de ani originar din raionul Căuşeni. După impact, şoferul care era într-o stare aproape de comă alcoolică, a adormit în maşină. Provocarea pentru oamenii legii a venit, însă, din altă parte. La faţa locului a sosit un prieten de-al şoferului, beat şi acesta. Pentru a-l calma a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor de la „Scut”.
Incidentul s-a produs noaptea trecută în curtea unui bloc din sectorul Buiucani al capitalei. În timp ce şoferul dormea în braţele amicul său, acesta dădea telefoane, chiar dacă abia de se ţinea pe picioare.
La locul incidentului au sosit patru echipaje ale poliţiei. Ulterior au venit şi medicii de la Urgenţă. Conducătorul auto a fost examinat şi dus de urgenţă la spital. Medicii au stabilit că avea intoxicaţie alcoolică şi comoţie cerebrală. Oamenii legii au avut de furcă, însă, cu prietenul, şoferului beat. Deranjat că nu-l poate însoţi pe amicul său la spital, acesta i-a ameninţat pe oamenii legii că îşi vor pierde locul de muncă.
Oamenii legii au deschis o anchetă. Şoferul beat va fi amendat, iar prietenul său riscă dosar penal pentru huliganism. Proprietarii celor patru maşini avariate nu au depus, deocamdată, vreo plângere la poliţie.
Sursa: jurnaltv.md
Lasă un răspuns