Mărturisirea polițistului moldovean despre condițiile din închisoarea din Transnistria(Interviu)

La două zile după ce a ieşit din închisoare, sectoristul de la Hagimus a vorbit pentru „Adevărul” despre condițiile în care a fost deținut, dar și despre planurile sale de viitor.

„Adevărul”: Alexandru, cum era în închisoarea de la Hlinaia?
Alexandru Ursu: A fost insuportabil. Am avut parte de condiții greu de imaginat. Eram închis într-o celulă de trei pe patru metri, cu patru paturi în care, de fapt, dormeau opt oameni. Aici era și veceul, și masa noastră. Apa era fie cu viermi, fie ruginită, iar de mâncare nu te puteai atinge. Am stat și în niște barăci cu două etaje, unde se aflau persoane infectate cu HIV și bolnave de tuberculoză. Este o pușcărie prea mare pentru o regiune atât de mică. Aici sunt deținute peste 600 de persoane.

Cum ai trecut peste despărțirea de cei dragi?
Mi-e atât de greu să vorbesc despre asta. Am lăsat-o pe Irina, pe atunci logodnica mea, însărcinată. Urma să facem nunta, dar n-a fost să fie. Ajuns pe mâna miliției, mi se spunea că Irina a avortat. Încercau în acest fel să mă determine să semnez documentele în care recunoșteam că n-am cumpărat apartamentul, ci că l-am tras pe sfoară pe proprietar.

Te-au bătut?
În primele zile, am fost bătut atât de tare, încât m-au dus chiar ei la spital. Le era teamă că aș putea rămâne invalid. Din cauza presiunilor fizice și psihologice, am suferit un atac cerebral. Mă chinuiesc niște dureri groaznice de cap.

Duminică a fost ultima ta zi în închisoare…
Și cea mai frumoasă. Nu am închis un ochi în acea noapte. La ora 11.00 mi-au zis să-mi pregătesc hainele. La 11.15 am urcat în automobilul trupelor speciale ale rmn, iar la așa-zisa frontieră am fost preluat de autoritățile noastre. Acum am interdicția de a călca pe teritoriul controlat de separatiști, dar asta nu mai contează. Am aflat asta abia în drum spre casă, când am încercat să o luăm pe o cale mai scurtă şi am fost nevoiți să înconjurăm.

De ce te-au închis, de fapt?
Au zis că sunt polițist moldovean și că nu ar fi trebuit să-mi iau apartament la Tighina. La prima ședință de judecată, proprietarul a declarat că nu are nicio pretenție față de mine. La următoarea ședință, bărbatul și-a schimbat declarațiile. Am aflat că fusese amenințat. I-au zis că, dacă nu scrie o plângere, îl vor judeca pe el. Apoi a fost mințit și tatăl meu. I s-a spus să întoarcă apartamentul că să fiu eliberat din detenție. Am pierdut și banii, și apartamentul, și libertatea.

Șeful închisorii de la Hlinaia e și el moldovean.
Da, din satul Cioburciu, raionul Slobozia. Nu conta că eram și eu moldovean. Vorbea mereu în rusă și mă evita. Toți cei de la închisoare mă evitau. Nicio plângere scrisă de mine nu a ajuns la destinație.

Te întorci la vechea funcție, cea de poliţist de sector la Hagimus?
Nu sunt sigur. S-ar putea să rămân în Poliție. Voi discuta cu cei de la Ministerul de Interne ca să iau o decizie.

Cum e să fii poliţist la Hagimus? Satul este la pereferia orașului Tighina, unde se află forțele pacificatoare și așa-zisele posturi vamale.
M-am întors în satul meu după ce am făcut Universitatea Agrară la Chişinău, chiar dacă aici situaţia e mereu tensionată. Un an și ceva, cât am fost sectorist, am încercat să aplanez conflictele care apăreau între localnici și așa-zisele forțe de ordine din rmn. De câteva ori mi s-a dat de înțeles că trebuie să-mi știu locul.

Autoritățile de la Chișinău s-au mișcat abia după ce au fost sesizate de rudele tale. În ziua eliberării te-a vizitat premierul Vlad Filat. Despre ce ați vorbit?
Toți aveam emoții, nu cred că în acel moment am fi putut discuta despre altceva decât despre viață. Sincer, nici acum nu mi-am revenit. De ce s-au implicat abia în acest an? Probabil, a venit momentul când puteau negocia eliberarea mea. Cât am stat după gratii, s-au schimbat și liderii de la Tiraspol. Poate asta a fost și salvarea mea.

Ai urmărit cazurile lui Ernest Vardeanean și Ilie Cazac?
Sigur. Speram că se va întâmpla o minune și în cazul meu. Am aflat despre ambii după eliberarea lor. La televizor nu arătau ştiri despre ei, am aflat de la alți deținuți care reușeau să se informeze.

Până la urmă, ce au însemnat aceşti trei ani pentru tine?
Au fost o lecție de viață din care am avut multe de învățat. Acum e important să avem nunta la care am visat și să-l facem fericit pe Daniel, fiul nostru.

Sursa: Adevărul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *