Procurorii ce investighează cazul omorului lui Igor Ţurcan se contrazic unul pe altul

Unul emite o ordonanţă, altul o anulează. Vorbim despre doi procurori care investighează omorul omului de afaceri Igor Ţurcan, decedat în urma unui atenat cu maşină capcană. Primul procuror, Lilian Cociu, îl declară nevinovat pe suspect. Şeful său, însă, Corneliu Bratunov, afirmă că a anulat decizia subaletnului. Totul în timp ce singurul bănuit în dosar, Ion Agaci, n-are habar dacă mai este sau nu cercetat penal.

Acum o lună, Lilian Cociu, unul dintre procurorii care gestionează dosarul penal în cazul omorului lui Ţurcanu, a semnat o ordonanţă, prin care îl declara nevinovat pe Agaci. Şi asta pentru că nu ar exista probe ce ar demonstra vinovăţia suspectului. Astăzi, Cociu a refuzat să comenteze situaţia.

Solicitat de Jurnal TV, Corneliu Bratunov, şeful Secţiei Exercitare Urmărire Penala în Cazuri Excepţionale din cadrul procuraturii Generale, a declarat că imediat după emiterea odonaţei respective, documentul a fost anulat, iar Agaci are în continuare statut de învinuit în acest dosar. Atât fostul poliţist, cât şi avocatul acestuia, susţin însă, că nu au fost informaţi despre acest fapt. Agaci susţine că vor acţiona statul în judecată pentru detenţie ilegală.

Ion Agaci a fost reţinut în septembrie 2011. Aproape jumătate de an a fost închis în puşcărie. Apoi acesta s-a aflat în arest la domiciliu, iar mai târziu cercetat penal în libertate.

Fost poliţist, om de afaceri, dar şi preşedintele Federaţiei de Tenis, Igor Ţurcanu a decedat pe 7 iunie 2011. Atunci, o maşină a exploadat tocmai în momentul în care Ţurcanu trecea prin preajmă. A fost grav rănit şi a murit la câteva ore după deflagraţie, pe masa de operaţie. Autorităţile au calificat incidentul drept un atac terorist.
3000000
Sursa: jurnaltv.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *