Business cu droguri stopat de către oamenii legii

Poliţia a confiscat 40 kg de marijuana, iar două persoane sunt cercetate penal pentru comercializare de droguri.
Potrivit MAI, pe parcursul a două luni, la adresa poliției au parvenit câteva informaţii operative despre existenţa unui grup criminal, specializat în afaceri cu droguri. Investigațiile speciale desfășurate de forțele de ordine au stabilit că din grup fac parte două persoane, în vârstă de 40 şi 44 ani, originare din satul Ciuc-Maidan, raionul Comrat.Cercetările polițienești au constatat că suspecţii cultivă, prepară şi comercializează marijuana în proporţii deosebit de mari pe teritoriul ţării, transportând substanțele narcotice, prin intermediul coletelor, în Federaţia Rusă. Potrivit investigațiilor, în țara de destinație drogurile erau preluate de alți complici.Polițiștii au încătușat suspecții în timpul unei achiziții de control, în cadrul căreia o persoană sub acoperire a procurat 40 de kg de marijuana. Operațiunea de reținere a fost desfășuarată de ofițerii Direcției antidrog, la 15 ianuarie. Specialiștii au estimat suma drogurilor ridicate la cifra de peste 500.000 de lei.

Pe cazul dat a fost iniţiată o cauză penală pentru “Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”. Bănuiţii sunt cercetaţi în stare de arest și riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 7 la 20 ani.

Concomitent, se întreprind măsuri operative de investigaţie, întru stabilirea şi documentarea complicilor şi persoanelor implicate în acest caz.

Sursa: TRM.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *