S-a trezit în morgă, printre cadavre

A inviat din morti. Este povestea unui locuitor din Orhei care intrece orice scenariu de film. Dupa un accident banal, Vasile Chitic s-a trezit in morga, printre cadavre. Barbatul sustine ca era cat pe ce sa moara de frica. Acum, omul vrea ca medicii, care l-au declarat mort, sa fie pedepsiti. De cealalta parte, doctorii neaga totul si spun ca barbatul este bolnav psihic.

 

Vasile Chitic are 61 de ani si este din satul Vatici, Orhei. El sustine ca acum opt luni a cazut dintr-o caruta in timp ce era pe camp si s-a lovit grav la cap.

 Omul a fost dus la spitalul din Orhei. Dupa ce i s-a facut o tomografie la craniu, victima spune ca medicii i-ar fi administrat trei injectii, adormindu-l. Iar spre dimineata acesta s-a trezit in morga, printre cadavre.

Barbatul a mers astazi la morga si a recunoscut fereastra langa care s-a trezit… din morti. Dupa incident, barbatul spune ca a fost transportat la reanimare, iar apoi in sectia de Traumatologie unde a stat aproape o luna. Zvonul ca ar fi inviat in morga s-a raspandit si in localitatea barbatului.

Un consateant venit sa-l viziteze la spital chiar in dimineata aceea spune ca ar fi vazut cum medicii carau un barbat pe targa, de la morga la reanimare, care insa era acoperit. El presupune ca acesta ar fi fost Vasile Chitic.

Rudele barbatului sunt socate de cele intamplate si vor ca medicii sa fie pedepsiti. Medicii legisti sustin ca nu au avut asa caz.

Medicul care a tratat barbatul nu a fost de gasit. Initial morfopatologul spitalului a refuza sa vorbeasca despre acest caz.
Iar apoi a negat cele povestite de barbat.

Dupa ce a iesit din spitalul raional barbatul spune ca a mers la unul de psihiatrie unde s-a lecuit mai departe. Administratia crede ca acesta este bolnav psihic.

Un medic de la Spialul de psihiatrie unde a stat Vasile Chitic ne-a spus ca barbatul nu este nebun si ca trecuse doar un curs de reablitare dupa accidentul pe care l-a avut.

Administratia spitalului sustine ca va initia o ancheta interna.

Sursa: Protv.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *