Loturi de îmbrăcăminte şi cosmetice, reţinute la vamă

Peste 4 mii de articole de îmbrăcăminte şi peste 500 de seturi cosmetice au fost reţinute pe parcursul a 24 de ore la postul vamal Leuşeni-Albiţa.
În seara de 21 ianuarie, pe segmentul de intrare în ţară al postului vamal Leuşeni-Albiţa, s-a prezentat pentru controlul vamal un microbuz care transporta colete neînsoţite şi trei pasageri din Turcia.
Deşi au trecut cu brio de controlul organelor de frontieră române, totuşi colaboratorii vamali ai Biroului Vamal Leuşeni au depistat în acest microbuz un lot impunător de aproape 4 mii de articole de îmbrăcăminte, lenjerie de corp şi încălţăminte produse în Turcia.

Marfa era camuflată în zeci de cutii şi saci de polietilenă amplasaţi în compartimentul marfar şi tăinuite printre coletele transportate. Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani, originar din Vulcăneşti a declarat că lotul de marfă aparţine unei pasagere, care de asemenea este originară din Vulcăneşti.

Potrivit informaţiilor preliminare, posesoarea mărfii, o doamnă în vârstă de 36 de ani, a procurat lotul de îmbrăcăminte şi lenjerie de corp pentru comercializarea ulterioară pe pieţele din Chişinău.

Un alt lot de peste 450 de seturi cosmetice, ce aparţin brandului „Paul Mitchel”, nedeclarate organului vamal au fost depistate de către colaboratorii vamali într-un microbuz ce venea din Italia în R. Moldova. Produsele cosmetice în asortiment au fost camuflate în compartimentul marfar al mijlocului de transport, printre bagajele şi coletele transportate.

Potrivit Serviciului Vamal, în prezent, pe ambele cazuri, se determină valoarea totală a loturilor de marfă întru examinarea faptelor sub aspect infracţional conform legislaţiei în vigoare.

Sursa: TRM.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *