Ucis chiar în curtea bisericii

Ucis în bătaie în curtea bisericii. Clopotarul locaşului Sfânta Vinere din capitală a fost găsit fără suflare de către un preot. Pentru că victima avea patima alcoolului, oamenii legii presupun că bătrânul de aproximativ 70 de ani a murit în chinuri groaznice după ce a fost bătut de amicii săi de pahar. Unul dintre aceştia a fost deja reţinut şi riscă până la 15 ani de puşcărie.

 

Ilarion Cojocaru dormea deja de 25 de ani în curtea bisericii Sfânta Vinere, iar periodic bătea şi clopotele. Slujitorii bisericii îi dădeau voie să se încălzească în lăcaş, iar enoriaşii îi aduceau de mâncare.

Corpul neînsufleţit a fost descoperit de un slujitor al bisericii.

Oamenii legii au doi suspecţi. Unul dintre ei a fost reţinut.

Parohul bisericii Sfânta Vinere, Mihail Panas, spune că oamenii străzii se adăpostesc des în curtea lăcaşului, iar bătăile dintre ei nu sunt o raritate.

Potrivit slujitorilor bisericii, Ilarion Cojocaru avea două fiice, una dintre care s-a mutat cu traiul în România. Acestea i-ar fi propus ajutor de nenumărate ori, dar bărbatul ar fi preferat să rămână pe drumuri.

Sursa: Jurnaltv.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *