Este bănuit că ar fi violat și o minoră

A violat o minoră. Medicul terapeut de la Bălţi, care este bănuit că ar fi abuzat sexual cel puţin şapte paciente, ar fi violat şi o bolnavă pe când aceasta avea doar 17 ani. Cel puţin aşa susţin poliţiştii, care instrumentează cazul. Deocamdată nu se cunoaşte dacă este adevărat sau nu. În acest sens, va fi efectuată o expertiză psihiatrică a femeii. Medicul continuă să nege acuzaţiile şi refuză să facă declaraţii. Oamenii legii au extins şi perioada în care s-au produs violurile. Dacă ieri, Ministerul de Interne anunţa că abuzurile s-au produs începând cu anul 2011, astăzi aflăm că totul a început încă în anul 2004. Potrivit Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Valentina Buliga, dacă se ve demonstra vinovăţia medicului, directorul instituţiei medicale va fi demis din funcţie.

Una dintre victimele, care a depus plângere pe numele medicului, susţine că a fost violată pentru prima dată când era încă minoră.

Avocatul medicului susţine că clientul său neagă acuzaţiile. Mai mult, acesta refuză să facă depoziţii şi pentru poliţie. Ieri, Ministerul de interne anunţa că victimele ar fi fost violate în perioada anilor 2011-2013. Şeful urmăririi penale însă, spune că totul ar fi început acum 9 ani, în anul 2004.

Precizăm că acum două zile, un medic al Internatului Psihoneurologic din Bălţi a fost reţinut fiind bănuit că ar fi violat cel puţin 8 paciente.Ultimul caz s-ar fi produs pe 2 ianuarie curent. O pacientă de 40 de ani a depus o plângere la poliţie că ar fi fost violată în repetate rânduri de medic. Ulterior, alte 7 victime s-au plâns poliţiei că ar fi fost abuzate sexual. Ele spuneau că medicul le ameninţa cu regim sever de tratament dacă vor spune ceva. Bănuitul are 50 de ani şi a lucrat 27 de ani în calitate de medic. Mai avea un an şi jumătate până la pensionare. Dacă vinovăţia lui va fi demonstrată, el riscă să-şi petreacă restul vieţii după gratii.

Sursa: Jurnaltv.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *