Au vrut să vîndă o mie de dolari falși cu 3600 de lei

O grupare formată din șase persoane, cu vârste între 20 și 38 de ani, care se ocupa de punerea în circulație a dolarilor falși, a fost anihilată de poliție.
Membrii grupării au fost reținuți în momentul în care vroiau să vândă 1000 de dolari SUA la preț de 3600 de lei.
Liderul grupării s-a dovedit a fi responsabil de dobândirea banilor falşi, iar ceilalţi membri – de identificarea şi întâlnirea cu potenţialii clienţi şi realizarea nemijlocită a banilor.
În urma unor percheziţii autorizate, la domiciliul conducătorului grupului poliţia a depistat o grenadă de tip F-1, cartuşe pentru automat AK 47, un cartuş pentru vânătoare, încărcătoare pentru armă.
Deocamdată, oamenii legii nu au stabilit proveniența banilor falși. În acest sens, organele abilitate din Republica Moldova colaborează cu cele din alte state, inclusiv cu Serviciul Secret al SUA.
Suspecții riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare.

Sursa: Jurnal.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *