Cantitate record de cocaină capturată pe aeroportul din Praga

Serviciile vamale cehe au capturat o cantitate record de cocaină pe aeroportul din Praga. Este vorba de 31 kg de cocaină, valorând 2,3 mil. euro. Drogurile au fost găsite în bagajele a trei cetățeni olandezi, transmite Agerpres.
Cei trei olandezi (doi bărbaţi cu vârste de 73 de ani şi 21 de ani şi o femeie de 49 de ani) veneau din Republica Dominicană.
”Este vorba, indubitabil, de cea mai importată captură” de droguri de pe aeroportul din Cehia, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciilor vamale cehe, Jiri Bartak.
În valizele celor trei cetăţeni olandezi au fost descoperite în total 25 de pachete de pudră albă, care potrivit primelor analize s-a dovedit a fi cocaină. Serviciile vamale cehe au procedat la controlul detaliat al bagajelor celor trei în urma unor informaţii primite în timpul zborului de la Punta Cana (Republica Dominicană) la Praga.

Sursa: Jurnal.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *