Fetiță de 3 ani, intoxicată cu aspirină

Un copil a decedat, după ce bunica sa i-a administrat aspirină. Micuţa de trei ani a fost adusă ieri în stare gravă la Centrul Mamei şi Copilului, de la Spitalul raional Căuşeni. Medicii au luptat timp de 15 ore pentru a salva viaţa copilei, însă eforturile au fost în zadar. Potrivit medicilor, micuţa s-a îmbolnăvit de o infecţie virală, pe data de trei martie. Bunica a încercat să trateze viroza cu aspirină, însă i-a dat copilei doze prea mari. Sâmbăta, fetiţa a fost internată la Spitalul raional Căuşeni. Medicii de acolo însă au solicitat ajutorul echipelor din Capitală. Astfel, copila a fost transferată la Centrul Mamei şi Copilului, cu aviaţia sanitară. Fetiţa de trei ani este din raionul Căuşeni şi se afla sub tutela bunicii, părinţii acesteia fiind plecaţi peste hotare.

Sursa: Publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *