Fostul comisar de Hâncești învinuit de huliganism

Procuratura raionului Hînceşti l-a deferit justiţiei pe fostul comisar al raionului sub acuzaţia de huliganism – art.287 Cod penal.
În cadrul urmăririi penale procurorii au stabilit că în seara de 3 noiembrie 2012, învinuitul aflîndu-se în stare de ebrietate în incinta unui bar din or. Hînceşti, în prezenţa mai multor persoane, l-a numit cu cuvinte necenzurate pe un bărbat, ameninţîndu-l cu privarea de libertate prin aplicarea unor măsuri legale de constrîngere.
În continuare, ex-comisarul l-a bruscat şi l-a înjurat pe un angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), sosit la faţa locului pentru a curma actele huliganice ale acestuia. Mai mult, acesta nu s-a supus cerinţelor legale ale reprezentanţilor autorităţilor de drept.
Acţiunile fostului comisar au fost încadrate juridic în temeiul art.287 alin.(1) CP: „Huliganismul, adică acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra reprezentanţilor autorităţilor care curmă actele huliganice, precum şi acţiunile ce se deosebesc prin obrăznicie deosebită”.
Notăm că, MAI a iniţiat o anchetă de serviciu în rezultatul căreia a emis un ordin prin care Comisarul CRP Hînceşti a fost demis din funcţia deţinută.

Respectiva cauză penală a fost expediată spre examinare Judecătoriei raionului Hînceşti.

Sursa: Procuratura.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *