Damasc: Un demnitar religios și alți 15 credincioși, uciși într-un atentat

Mohammad Said al-Buti, 84 de ani, un important demnitar religios sunit proregim în Siria, precum și cel puțin alți 15 credincioși ai săi au fost uciși joi într-un atentat sinucigaș într-o moschee din nordul Damascului, informează televiziunea oficială, citată de Agerpres.
„Şeic Mohammad Said al-Buti şi cel puţin cincisprezece persoane au fost ucise în atentatul ce a vizat moscheea al-Iman din cartierul Mazraa. Zeci de persoane au fost rănite”, a precizat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH).
Agenţia oficială Sana a anunţat 15 morţi, printre care demnitarul religios, şi peste 40 de răniţi, subliniind că atacatorul sinucigaş şi-a acţionat centura explozivă în timpul unui curs de religie.
Mohammad Said al-Buti a condus rugăciunile de înmormântare pentru tatăl lui Bashar al-Assad, fostul preşedinte Hafez al-Assad.
Criticii imamului îl vedeau ca pe un purtător de cuvânt religios în sprijinul lui Assad. Când a început revolta în martie 2011, el şi-a exprimat repede sprijinul faţă de familia Assad, care a guvernat Siria pentru mai mult de patru decenii. Buti era un musulman sunit, secta ce constituie majoritatea populaţiei Siriei.

Sursa: Jurnal.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *