Peste 7000 mii de tone de deșeuri chimice, moștenite după destrămarea U.R.S.S.

După destrămarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova a moştenit peste şapte mii de tone de deşeuri chimice. Este vorba despre pesticide destinate în mare parte agriculturii. Autorităţile au reuşit să evacueze o mică parte a produselor chimice nefolosite. Cea mai mare cantitate rămâne, însă, în depozitele din ţară. Presa scrie că, în perioada chimizării agriculturii, anual, în Moldova erau importate 40.000 de tone de pesticide. Principiul conducătorilor de atunci era „Cât mai puţine lucrări, cât mai multă roadă”. Consecinţele utilizării în exces a substanţelor toxice au fost solurile otrăvite şi tot mai mulţi bolnavi de cancer şi ciroză. Potrivit datelor statistice, în ultimii 20 de ani, numărul moldovenilor care mor din cauza maladiilor oncologice practic s-a dublat. Astfel, NATO s-a angajat să sprijine Moldova în scopul lichidării deşeurilor toxice. Organizaţia a finanţat o serie de proiecte ce prevăd distrugerea otrăvurilor. În 2003, a fost lansat un program care includea colectarea, ambalarea şi transportarea a peste 3.000 de tone de pesticide în 37 de depozite speciale. Anul trecut, responsabili de la Ministerul Apărării declarau. pentru presă, că în 2007, în cadrul unui proiect finanţat de Fondul Global de Mediu şi Banca Mondială, au fost evacuate în Franţa peste o mie de tone de pesticide. Ecologiştii spun, însă, că în 23 de localităţi rămân stocate aproximativ 6.000 de tone. Ei atenţionează că depozitele golite prezintă un pericol mare, la fel şi cele de pesticide lichide. Asta pentru că pe căldură, vasele se fisurează, iar otrăvurile se răspândesc în natură. Pericolul este iminent şi în cazul incendiilor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor.

Sursa: Publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *