Descinderi soldate cu depistarea de arme, dispozitive explozive şi droguri

După un filaj de câteva luni, poliţiştii de frontieră au depistat în locuinţele membrilor unei grupări criminale muniţii şi substanţe narcotice de origine vegetală.

În contextul documentării activităţii unei grupări criminale specializate în contrabanda cu substanțe narcotice de tip nou „Hidrapon” din țările UE în Federația Rusă (caz mediatizat la data de 25.05.2013), cu tranzitarea teritoriului Republicii Moldova și în baza informațiilor operative obținute, la data de 13 mai, în oraşul Soroca au fost efectuate simultan patru percheziții la domiciliile membrilor grupării menționate.

În rezultatul perchezițiilor efectuate de către ofițerii de investigații speciale, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai Departamentului Poliţiei de Frontieră, cu implicarea câinilor de serviciu, au fost depistate și ridicate patru grenade de luptă (trei – model F1 și una – model RGD), un pistol de model „Baikal”, şapte cartușe și 350 grame de masă vegetală de culoare verde cu miros specific, asemănătoare cu marijuana.

Luând în considerație starea deplorabilă a grenadelor și în vederea asigurării securității, în regim de urgență a fost solicitată intervenția specialiștilor din cadrul Secției tehnico-explozibile a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliţiei, care sosiți la fața locului, din motive de siguranță în ridicarea și transportarea munițiilor depistate, folosind metode speciale, au detonat pe loc două grenade.

Datorită profesionalismului şi vigilenţei colaboratorilor Poliţiei de Frontieră, s-a reuşit evitarea unor consecinţe nefaste care puteau surveni în urma unor posibile explozii necontrolate a grenadelor.
Sursa:tv7.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *