Legume fără acte de provenienţă, confiscate de vameşi

Ofiţerii echipelor mobile din cadrul Serviciului Vamal (SV) au anihilat, în ultimele 24 de ore, mai multe tentative de punere în circulaţie liberă a produselor agricole fără acte de provenienţă.

Potrivit Serviciului de presă al SV, în apropierea satului Chetrosu, raionul Anenii Noi, colaboratorii instituţiei au reţinut în flagrant un cetăţean al Republicii Moldova care transporta legume în stare proaspătă fără acte de provenienţă şi de însoţire. Valoarea mărfii reţinute se ridică la aproximativ 85 de mii de lei.

Alte două cazuri au fost înregistrate în apropierea oraşului Rîşcani, unde colaboratorii echipelor mobile au somat să oprească două unităţi de transport. În una din ele, un autoturism de model „Honda Acord”, a fost descoperită o cantitate de peste 500 kg de roşii în stare proaspătă. Într-un alt mijloc de transport, în care se aflau membrii unei familii, de asemenea, au fost descoperite roşii, de această dată într-o cantitate de peste 550 kg. În ambele cazuri proprietarii mărfurilor nu au putut prezenta acte de provenienţă a produselor.
Încă un caz de transportare a legumelor fără acte de provenienţă, în valoare de circa 80 de mii de lei, a fost documentat în apropierea satului Chircăieşti, raionul Căuşeni. Din informaţiile preliminare, s-a constatat că marfa a fost transportată din regiunea transnistreană.
Mărfurile au fost reţinute pentru determinarea valorii exacte, iar persoanele nominalizate, în caz de stabilire a vinovăţiei de comiterea fraudei vamale, riscă o sancţiune contravenţională sub formă de amendă de pînă la trei mii de lei fiecare.
Sursa:tv7.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *