Paşapoartele biometrice de culoare bordo vor avea un sistem de securitate sporit

Comisia parlamentară pentru securitate a avizat pozitiv proiectul de lege privind schimbarea culorii paşapoartelor. Astfel, din luna septembrie, actele pentru călătorii în străinătate ar putea să nu mai fie albastre, ci bordo. Viitoarele documente vor fi mai securizate, vor avea un termen de valabilitate de şapte ani şi vor costa 700 de lei, în cazul perfectării în 30 de zile.
Solicitat de Publika TV, şeful Departamentului tehnologii informaţionale din cadrul întreprinderii de stat „Registru”, Eugen Ursu, a declarat că, în prezent, în stoc mai sunt aproximativ 200 de mii de paşapoarte biometrice de culoare albastră.
Viceministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Dumitru Parfentiev a precizat că bordo este culoarea paşapoartelor europene, fiind preluată şi de Republica Moldova.
„Paşaportul biometric conţine un cip cu datele posesorului, inclusiv amprentele digitale şi fotografia acestuia. Astfel, este imposibil de falsificat”, a afirmat viceministrul.
Noile pașapoarte vor avea același termen de valabilitate – 7 ani. Totodată, noul act de identitate va avea un nivel de protecţie mai sporit decât cel care se eliberează în prezent. El va conţine mecanismul de control suplimentar de acces care sporeşte esenţial accesul la datele introduse în cip.
În ultima perioadă, tot mai mulţi moldoveni îşi perfectează paşapoarte biometrice. Doar în luna martie, peste 27 de mii de persoane au solicitat astfel de acte de identitate, cu 60 la sută mai mult faţă de luna februarie.

sursa:publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *