Intenţiona să ajungă în Ucraina cu paşaportul prietenului

ntenţiona să ajungă în Ucraina cu paşaportul prietenuluiPoliţiştii de frontieră au identificat un tânăr din oraşul Rîbniţa care intenţiona să ajungă ilegal în Ucraina în baza pasaportului străin, pe care l-a primit cu „împrumut” de la prietenul său.
Moldoveanul în vârstă de 29 de ani a fost descoperit, în această dimineaţă, la punctul de trecere Palanca, unde s-a prezentat la ieşirea din ţară cu un pasaport eliberat pe numele unui locuitor al oraşului Căuşeni.
Cu ocazia efectuării formalităţilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă în punctul de trecere şi cea din fotografia aplicată în documentul de călătorie existau vizibile diferenţe de fizionomie, fapt pentru care au fost demarate cercetările şi stabilită adevărata identitate.
În cadrul investigaţiilor, bărbatul a recunoscut că paşaportul nu-i aparţine, al său fiind lăsat în gaj pentru careva datorii. La fel, conform declaraţiilor, tânărul a făcut rost de document la o petrecere, unde un prieten s-a oferit să îl “împrumute”.
Paşaportul a fost ridicat, cazul fiind în continuare cercetat de către ofiţerii Secţiei investigaţii speciale din cadrul Direcţiei regionale Est.
Sursa:tv7.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *