Lenin, îmbăiat de ziua lui, în oraşul Otaci

Lenin, îmbăiat de ziua lui, în oraşul Otaci  Pe 22 aprilie, de ziua lui Vladimir Lenin, monumentul „liderului proletariatului mondial“ din oraşul Otaci, raionul Ocniţa, din nordul Republicii Moldova, a fost dat jos de pe soclu, spălat şi pus la loc.
„La cei 144 de ani de la naştere, împliniţi ieri, Lenin s-a ales cu un duş rece în Otaci. L-au dat jos de pe soclu, l-au ghilosit şi l-au pus la loc. Acum e mai viu ca niciodată, de parcă abia ieri s-a născut! – în Otaci“, a scris Ion Uruşciuc. Aproape 40 de monumente ale lui Vladimir Ilici Lenin şi câteve sute de monumente ale „ostaşilor eliberatori” împânzesc şi după două decenii de Independenţă statul care s-a rupt de fostul imperiu şi aspiră astăzi să ajungă în Uniunea Europeană. În timp ce UE, Consiliul Europei şi OSCE cereau decomunizarea societăţii pentru preîntâmpinarea revenirii la orice formă de ideologie comunistă, în Moldova se reîntorceau „ilicii” pe socluri.Lenin, îmbăiat de ziua lui, în oraşul Otaci  Cel puţin 13 monumente ale Lenin au fost reinstalate în perioada guvernării comuniste. Totodată, circa zece tancuri au continuat să ne păzească ţara, aducându-ne aminte cine este stăpân în acest spaţiu. În vara anului 2012, Parlamentul Republicii Moldova a condamnat ororile regimului totalitar comunist din perioada 1924-1990 şi a interzis utilizarea în scopuri politice a simbolurilor comuniste, în special a secerii şi ciocanului, şi a ideologiei lui Marx şi Engels. Ulterior, comuniştii au sesizat Curtea Constituţională, care a declarat legea neconstituţională. Preşedintele Nicolae Timofti spune că există posibilitatea ca Parlamentul să revoteze legea care interzicea utilizarea simbolurilor comuniste în scopuri politice. Într-un interviu pentru Radio Moldova, şeful statului a declarat că ar susţine o astfel de iniţiativă. Periodic, se întâmplă diferite incidente cu monumentele lui Lenin – va sunt vopsiţi, ba deterioraţi
Sursa:adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *