De ce îşi ţine Putin fiicele în Europa?
Autorităţile de top ale Federaţiei Ruse au criticat în permanenţă statele Uniunii Europene, declarând că această comunitate are probleme cu şomajul, drepturile omului, diversitatea. Cu toate acestea, majoritatea liderilor ruşi au conturi bancare şi proprietăţi în statele europene sau în SUA. Totodată, cei mai agresivi critici ai UE îşi ţin copii la studii în Occident încă din fragedă copilărie. Pe pagina web opentown.org a fost publicată o listă a oficialilor ruşi care îşi ţin familiile în statele europene sau în SUA. „Toate acestea se întâmplă dintr-un motiv foarte simplu – ei urăsc Rusia, poporul său și de mult au pus cruce pe țara pe care o conduc. Lista copiilor conducătorilor ruși, care trăiesc în occident permanent, este enormă și eu voi numi doar câțiva dintre aceștia”, susţine Aizen Tancio, autorul acestei cercetări. 1. Familia președintelui rus Vladimir Putin Despre familia lui Putin se cunosc puține lucruri, ținând cont de modul de viață al familiei, ascuns de ochii lumii. A fost căsătorit, apoi divorțat. Putin și-a trimis fiicele în Germania să studieze încă de la vârsta şcolară fiind înscrise la prestigiosul gimnaziu german „Peterschule”. În 1996 s-au mutat cu traiul la Moscova. Însă, nici aici fiicele n-au părăsit albia germană. „Școala germană a Moscovei” și astăzi se află în „orășelul ambasadă” pe bulevardul Vernadsky, îngrădit cu gard și camere video, unde peste tot sunt inscripții „Achtung!”. La începutul anilor 2000, ambele fiice ale lui Putin au fost înregistrate oficial ca și studente la Universitatea de Stat din Sankt-Peterburg, însă nimeni nu le-a văzut acolo. Se știe că Ecaterina, mezina, trăiește cu viză de reședință permanentă în Germania, în orașul München. În 2013, a avut loc nunta Caterinei Putin cu Yong Joon-Won (coreean) și s-a petrecut întrun hotel din Maroc, fiind descrisă ca o nuntă grandioasă. Maria, cea mai mare dintre fiice, trăiește în Olanda, în orășelul Voorschoten, și trăiește nu singură, ci cu olandezul Jorrit Faassen, în vârstă de 33 de ani. Este cunoscută și regiunea exactă, unde locuiește cuplul – Krimwijk Heet. Maria Putin locuiește într-un bloc de elită, unde ocupă penthouse-ul de la ultimul etaj. Fiicele lui Putin, deseori, merg în Italia la invitația lui Silvio Berlusconi, familia acestuia și a lui Putin fiind în relații de amiciție. 2. Familia prim-ministrului rus Dmitrii Medvedev Medvedev este căsătorit cu Svetlana Linnik, care este vară cu E. Vasilieva, aceasta fiind cercetată pe cazul „Oboronservis”. Vasilieva însăși este fiica uneia dintre autoritățile criminale din Peterburg, Vasiliev. Președintele Dmitri Medvedev, în ianuarie 2012, a decorat-o cu Medalia de Onoare. Medvedev are fiu, Ilya Medvedev. În prezent, acesta își face studiile în Rusia, însă, într-un interviu public, a spus că-și va continua studiile la uiversitatea din Massachusetts, SUA. 3. Familia ministrului Afacerilor Interne al Rusiei, Serghei Lavrov Singura fiică a ministrului Afacerilor Interne Serghei Lavrov, Ecaterina, trăiește și studiază în SUA. La momentul actual, ea își termină studiile la Universitatea Columbia din New-York și planifică să rămână cu traiul pentru totdeauna în SUA. 4. Familia vicepreşedintelui Dumei de Stat a Rusiei Serghei Jelezneak Toate cele trei fiice ale vicespeakerului Dumei de Stat Serghei Jelezneak învață peste hotare. Ecaterina – la școala elvețiană de elită (studiile anuale costă 2,4 mln. de ruble, din clasa a VI-a până în a XII-a), Anastasia – la Londra, la universitate (anual, costul studiilor este de circa 630 de mii de ruble). Mezina, Liza, la momentul actual, de asemenea, locuiește la Londra. Interesant e că „marinarul patriot” Jelezneak a declarat un venit de 3,5 mln. de ruble. Cu toate acestea, el achită anual 11 mln. pentru studiile copiilor săi în universitățile occidentale. 5. Familia deputatului rus Veaceslav Fetisov Fiica Anastasia a crescut și și-a făcut studiile în SUA. Nastea așa și n-a mai învățat să scrie și să citească în rusă. 6. N. Valuev, deputat în Duma de Stat din partea fracțiunii „Edinaya Rossiya” În casa sa din Spania, locuiește soția, copiii și părinții. Periodic, aceștia trăiesc și în Germania. 7. Familia lui Boris Gryzlov, membru al Consiliului de Securitate Fiica fostului speaker al Dumei de Stat a Rusiei, unul dintre fondatorii partidului „Edinaya Rossiya”, actualul membru al Consiliului de Securitate, Boris Gryzlov, Evghenia, locuiește la Tallinn. Recent, aceasta a obținut cetățenia Estoniei. Este cea mai scurtă listă. În realitate, numărul copiilor și al nepoților ce locuiesc în occident se ridică la mii, dacă nu chiar la zeci de mii.
Sursa: Ziarul de Gardă
Lasă un răspuns