Rudele celor care au suferit în accidentul feroviar din Rusia, vor putea pleca gratuit la Moscova
Rudele şi apropiaţii celor care au avut de suferit în accidentul de ieri vor putea pleca gratuit la Moscova. Calea Ferată a Moldovei organizează deplasarea spre oraşul Moscova a membrilor familiilor şi persoanelor apropiate celor ce au avut de suferit în urma accidentului feroviar din 20 mai 2014 în regiunea Naro-Fominsk.
Plecarea rudelor va fi asigurată gratuit în perioada 22-24 mai, cu trenurile nr.341-342 şi Nr.47-48, iar la Moscova ei vor fi cazaţi gratuit.
Totodată, s-a convenit că reprezentanţii Companiei de Transport Călători din Federaţia Rusă vor asigura întâlnirea acestora în oraşul Moscova, cazarea gratuită şi vizita celor spitalizaţi.
Sursa:Publika.md
Lasă un răspuns