Micul geniu. Un elev din clasa intai stie mai multe decat cei dintr-a 12-a
Un elev din clasa intai de la liceul Gheorghe Asachi ii bate la istorie pe cei din clasa a 12-a. Micutul stie atat de multe in acest domeniu, incat ii lasa cu gura cascata pe cei care in cateva zile urmeaza sa sustina bacalaureatul. Profesorii spun ca el este un mic geniu si ca in liceul lor nu s-a mai pomenit un astfel de copil-minune. Asa ca se gandesc serios daca la anul sa-l promoveze in clasa a doua cum ar fi normal sau sa-i permita sa paseasca niste clase.
Andrei Mazepa a fost invitat in clasa a 12-a ca sa le dea o lectie celor care in doar cateva zile urmeaza sa sustina bacalaureatul la istorie.
Plin de sine si sigur pe cunostintele sale, baietelul le-a povestit colegilor sai mai mari diferite teme din istorie, de la geto-daci pana la confruntarile actuale din Ucraina.
A urmat o confruntare directa. Neincrezatori ca un pusti ar putea sa-I intreaca, elevii dintr-a 12-a, l-au luat la intrebari. Niciuna nu s-a dovedit a fi o capcana pentru Andrei.
Apoi a fost ploaia de intrebari in sens invers.
Asa ca pana si cei cu note de noua si zece la istorie au ramas muti de uimire.
„- L-ai lua pe Andrei in buzunar la bacalaureat?
– Da, macar sub masa, sa-mi sopteasca.”
“Este un adevarat geniu, m-a impresionat mult ceea ce ne-a povestit.”
Profesorii sunt si ei uimiti.
Ludmila GROIAN, PROFESOARA DE ISTORIE: “Are o memorie fenomenala. Este un caz extrem de rar cand un copil citeste o data si nu mai uita.”
Dar daca la istorie, Andrei este de nota 20, la alte discipline, este in rand cu colegii sai din clasa intai.
“El nu poate sa deseneze foarte bine.”
Parintii lui Andrei spun ca el a inceput destul de devreme sa citeasca si foarte curand a pasit peste cartile cu povesti pentru copii, alegand volume serioase.
Elena MAZEPA, MAMA, PROFESOARA DE LIMBA FRANCEZA: “A inceput sa citeasca la patru ani, iar acum isi alege singur literatura de specialitate.”
Asa ca profesorii se gandesc daca sa-l lase sau nu pe Andrei sa paseasca niste clase. Aliona TEUTU, DIR. ADJ LICEUL “GHEORGHE ASACHI”: “Ne-am gandit la acest lucru, dar urmeaza sa-l invitam la o serie de teste si sa cerem parerea psihologului, pentru ca acest lucur sa nu fie in detrimentul sau. Este un caz unic in istoria liceului nostru.”
Andrei MAZEPA, ELEV LICEUL “G. ASACHI”: „Inca nu am decis cine o sa devin. Cred ca nu istoric pentru ca istoricii sunt rau platiti.”
Si la finalul intalnirii noastre, Andrei a tinut sa transmita un mesaj celor care au de sustinut bacalaureatul:
Andrei MAZEPA, ELEV LICEUL “G. ASACHI”:,“Cititi cat mai mult si nu copiati!”
Lasă un răspuns