Detentie pe viata autorului dublului omor de la Magdacesti. Sora femeii ucise, condamnata si ea
Judecatoria Criuleni a condamnat la detentie pe viata barbatul care a omorat o femeie si pe fiul acesteia in satul Magdacesti, raionul Criuleni. Concubina barbatului, care i-a fost complice la comiterea crimelor si care este sora cu femeia omorata, a fost condamnata la 15 ani de inchisoare, transmite IPN.
Crima a avut loc in iarna anului trecut. Potrivit unui comunicat de presa al Procuraturii Generale, inculpatul si concubina acestuia au stabilit din timp planul criminal pentru a se razbuna pe familia surorii femeii. Pe 20 februarie 2013, cei doi au mers la domiciliul victimelor, care la acel moment nu erau acasa. Atunci cand femeia si fiul au revenit acasa, inculpatii le-au aplicat multiple lovituri cu un obiect tare, pregatit din timp. Femeia, in varsta de 41 de ani, si fiul acesteia, de 16 ani, au decedat pe loc.
Peste o saptamana de la comiterea dublului asasinat, inculpatii au fost retinuti si pana la pronuntarea verdictului, ambii s-au aflat in arest preventiv. Sentinta este cu drept de atac.
Lasă un răspuns