Şoferul unei maşini cu numere guvernamentale, prins beat la volan

sofe cu numere guvernamentale beat la volanŞoferul unei maşini cu numere guvernamentale a fost prins beat la volan, noaptea trecută, în centrul oraşului Hânceşti. Acesta a fost oprit de inspectorii de patrulare chiar în preajma primăriei oraşului în timpul operaţiunii „Nopţi Albe”.

Şoferul automobilului cu numerele de înmatriculare RM G 106 a recunoscut că a consumat alcool:
„Va stabili expertiza. – De ce aţi urcat băut la volan? – Fiindcă am avut o întâlnire. Da, recunosc public. Am consumat două pahare de vin cu ocazia Crăciunului”.

Şi alţi şoferi prinşi băuţi la volan au găsit argumente pentru a se justifica:

„0,63 miligram/litru în aerul expirat. – Ce ați consumat? – Nu am consumat nimic. Mama mea a decedat, şi iată petrec acasă o femeie care a gătit sarmale. Am consumat un pahar de vin, fiindcă mama mea stă moarta acasă.”

Printre cei trași pe dreapta a fost și un tânăr care era sub influenţa drogurilor. Expertiza a demonstrat că acesta a consumat marijuana și pastile psihotrope.

Dacă vor fi găsiți vinovați, șoferii vor fi amendaţi cu până la 10 mii de lei și vor rămâne fără permis de conducere pentru o perioadă de la trei la cinci ani.

„Au fost depistate trei persoane în stare de ebrietate alcoolică și o persoană în stare narcotică. Ele au fost transportate la centrul medical pentru preluarea probelor biologice”, a comentat inspectorul Mihai Basoc.

De asemenea, în localitatea Mingir din raionul Hâncești, au fost reținuţi trei minori în stare de ebrietate, care i-au înjurat pe poliţişti și au aruncat în ei cu bulgări de zăpadă.

Noaptea trecută, în cadrul operațiunii Nopțile Albe, au fost implicate nouă echipaje ale poliţiei de patrulare.

Sursa>publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *