Caz incredibil la Criuleni -Şi-a omorât fiul, apărându-şi soţia
Tragedie într-o familie din Bălăşeşti, Criuleni, unde mama şi-a îngropat feciorul, iar soţul său riscă 15 ani de puşcărie. Vecinii şi cei care cunosc această familie sunt îngroziţi de cele întâmplate. Decedatul avea 28 de ani şi era agresiv, împotriva lui fiind pornite mai multe cauze penale. Tatăl său, care l-a înjunghiat din neatenţie, rămâne în arest la domiciliu pentru 30 de zile, fiind învinuit de violenţă în familie.
Oribila crimă a avut loc în seara de 19 spre 20 ianuarie, când mezinul casei, Ruslan, a dat buzna peste părinţii săi, cerând bani pentru a achita o amendă. După discuţii aprinse, acesta ar fi încercat să-şi sugrume mama, iar tatăl său a sărit să-i ia apărarea şi, din neatenţie, l-a înjunghiat pe acesta în picior. Văzând ce se întâmplă, femeia a cerut ajutorul vecinilor şi medicilor, însă, din cauza hemoragiei puternice, tânărul s-a stins până la venirea echipei de salvare, scrie Jurnal de Chișinău.
„Era agresiv, mai ales când bea”
Vecinii precum şi cei care cunosc această familie au doar cuvinte bune despre gospodarii casei. „Sunt o familie muncitoare, cumsecade, tatăl lor a lucrat toată viaţa în colhoz şi la construcţii ca să câştige bani să-şi întreţină cei patru copii. Iar mama lor este acum acasă şi ţine păsări, animale. Muncesc în câmp sărmanii pentru copii şi nepoţi. Nişte oameni liniştiţi de care nu s-a auzit niciodată nimic rău. Numai mezinul Ruslan, care a decedat, Dumnezeu să-l ierte, era tare obraznic şi făcea numai nebunii. Ceilalţi trei copii sunt cuminţi, toţi sunt pe la casele lor. A sărit de multe ori la ei la bătaie, provoca scandaluri, iar sărmana mamă-sa răbda. Nu credem că tatăl lor l-a înjunghiat intenţionat, deoarece este un om bun şi muncitor. Nu a avut noroc de un copil cuminte”, ne spune Galina Gorpasent, secretara primăriei Răculeşti, Criuleni.
Din spusele vecinilor, Ruslan era foarte agresiv, mai ales când consuma alcool. Acesta a avut şi probleme cu legea, fiindu-i deschise dosare penale, lucru confirmat şi de către procurorul Alexandru Machedon. Se presupune că, în seara tragică, victima ar fi provocat un accident şi trebuia să achite daunele aduse, de aceea ar fi mers la părinţi să ceară bani, însă acest lucru nu a fost confirmat de nimeni. Nici faptul că el s-ar fi bătut cu cineva, cum se vehicula prin sat.
Victima are un băiat minor
Ruslan a trăit în concubinaj cu două femei, iar de la prima are şi un băiat de patru ani. Era agresiv şi cu mama copilului, pe care a bătut-o chiar în săptămâna nunţii, aceasta fiind însărcinată. „Fiica mea nu vrea să audă nimic şi nici să declare ceva despre decedat. Ea are un băiat de patru ani jumătate, care îi poartă numele decedatului, însă acesta nu l-a ajutat cu nimic niciodată. A ameninţat-o de câteva ori pe fiica mea că îi va lua copilul. Era foarte agresiv, fata mea nu vrea să audă nimic şi nu vrea să vorbească cu nimeni despre acest subiect. A suferit foarte mult din cauza lui. În seara cu pricina, se spune că s-a bătut cu cineva, dar nu se ştie cu cine. Mai mult, nu ştiu nimic, noi am rupt legătura cu familia lor”, ne spune mama concubinei, Valentina.
Alţii spun că era un băiat bun
Vecinul de mai la deal, Ştefan, ne spune că tânărul era bun muncea cu taică-său la construcţii. „Eu nu pot să zic nimic, băiatul nu era rău, mai servea el, chiar şi cu ai mei băieţi, dar nu am auzit să facă nebunii. În seara în care s-a produs tragedia, nu am auzit nimic. Era linişte totală la ei. A doua zi dimineaţă, feciorul meu mi-a spus: ‚Tată, nebunul de Ruslan s-a spânzurat’. Pe urmă, am auzit că de fapt a murit altfel. E tragic. Eu lucrez cu tatăl său de 15 ani la construcţii şi este un om tare cumsecade şi cuminte. Nu ştiu ce s-a întâmplat că l-a înjunghiat, cred că nu a făcut-o intenţionat. Am vorbit cu el după înmormântare, dar nu l-a întrebat şi nici nu îl voi întreba vreodată despre acest incident. Şi aşa sunt răpuşi de durere”, mărturiseşte bărbatul.
Sursa>stirilocale.md
Lasă un răspuns