Drama unei mame care nu şi-a putut proteja fetiţa de viol

Mamă să ai, dar mamă să nu fii…”. Aşa îşi începe povestea o mamă, care, cu patru ani în urmă, s-a pomenit că fiica sa de doi ani şi jumătate a fost violată. Astăzi, lucrurile parcă s-au aranjat în familia Anei, dar coşmarul de atunci stă neclintit în inima şi creierul ei. O traumă care o va urmări şi pe lumea cealaltă, spune ea. Pe Ana am găsit-o în faţa calculatorului. Tot căuta filmuleţe pe internet despre copii violaţi la doi ani. „Nu pot să înţeleg cum e posibil aşa ceva. Chiar nu pot. Mi-i ruşine să caut astfel de lucruri, dar vreau să înţeleg cum un copil de doi ani poate fi…”, vorbeşte încet, apoi se întoarce iar spre calculator. Prima lovitură: mama Femeia povesteşte că de mică o „ducea bine” cu necazurile, doar că nu a crezut că până la cei 25 de ani ai săi acestea se vor ţine lanţ de ea. „O problemă mare pentru mine este faptul că nu pot citi şi scrie bine. De mică am plecat cu părinţii ba la Moscova, ba în Ucraina şi nu am învăţat măcar patru clase. Aşa am umblat printre străini până mama s-a îmbolnăvit şi ne-am întors definitiv în Moldova, la Glodeni, unde ne-am cumpărat o casă mare”, spune dânsa. După un timp, mama Anei a decedat, iar capul familiei rămân copiii. „Tata era tare distrus. Şi-l înţeleg. Într-o seară făceam nişte turte, iar el stătea lângă mine şi se uita. Eu, dacă aveam 14 ani, nu ştiam cum să fac mâncare şi îmi ieşeau turtele patrate. Mă întorc spre tata să-l întreb dacă fac corect, da el, cu un brâu de la un halat, încerca să se spânzure chiar lângă mine. La început nu-mi dădeam seama ce se întâmplă, dar după ce se învineţise m-am speriat. L-am rugat atunci să nu ne lase de izbelişte că şi aşa suntem fără mamă şi nu vreau să ne ducem la orfelinat. L-am cuprins ca o mamă şi am început a plânge spunându-i printre lacrimi că am mare nevoie de el”, povesteşte Ana. A doua lovitură: divorţul Apoi tânăra a luat calea pribegiei ca să-şi facă bani şi să se întreţină. La scurt timp, Ana se căsătoreşte şi aduce pe lume primul său copil: o fetiţă. „Eram fericită că voi avea fată în casă. Lucrurile mergeau destul de binişor în familie. Locuiam la soţ. La mine linia vieţii e asemănătoare cu cea din cardiogramă – fără zile liniştite. După ce m-am întors cu fetiţa de la spital, care se născuse de şapte luni, au început certurile. Prima palmă, apoi imediat a urmat divorţul. Eu nu am fost născută ca cineva să-şi bată joc de mine. Ştiu că societatea condamnă femeile care divorţează dându-le dreptate bărbaţilor ”, spune dânsa. A umblat biata femeie cu fetiţa de la o mătuşă la alta, de la rude la vecini. Numai că lumea începea să se uite cu dispreţ la ea, iar fetiţa avea nevoie de un pat al ei şi de mici alintări care nu se împart cu tot satul. „Ce să fac? M-am măritat a doua oară. Eram sigură că de data asta totul va fi bine”, zice ea. A treia lovitură: bătăile Vorba lui Caragiale: „Familie mare, remuneraţie mică”. Cu sapa pe deal, Ana spune că nu avea cum să trăiască, aşa că au decis să plece la Moscova să adune nişte bănuţi şi să trăiască şi ei măcar normal dacă nu la limita supravieţuirii. Ce să facă cu fetiţa, cui să o lase? A rugat toate rudele să o ţină pe vreo câteva luni, dar nimeni nu a dorit. Cei mai receptivi au fost vecinii. Micuţa Elena a rămas în grija vecinilor la un an şi opt luni. Ana, alături de cel de-al doilea soţ şi însărcinată cu cel de-al doilea copil, se duce la Moscova la „bani lungi”. „A început să mă bată. Logic, dacă am părăsit un bărbat din cauza unei palme trebuia să-l părăsesc numaidecât pe acesta care mă lovea cu pumnii în cap, dar am răbdat. Doar toate femeile rabdă, nu oi mai fi eu cioara albă. Era aşa o situaţie de urâtă. Aveam datorii, timpul trecea repede, acasă nu mă puteam duce că el îmi ascunsese paşaportul. Gata…”, întrerupe discuţia pentru câteva minute şi-şi ascunde capul între palme. „De ce a trebuit să mi se întâmple mie. De ce?”. A patra lovitură: violul Trecuse aproape opt luni de când Ana nu-şi mai văzuse fetiţa. Cei de acasă o linişteau că micuţa se simte bine. După ultima bătaie din partea soţului, femeia a ajuns la spital. „Îmi aduc aminte doar momentul când tata a venit la mine la spital şi mi-a spus că Elena a fost violată. Apoi, am simţit cum ceva se rupe din mine. Dacă aţi văzut vreodată cum rupi carnea de os, iar când dai de os îl zdrobeşti şi încerci să scoţi măduva, iaca aşa durere simţeam eu. Am aruncat toate aparatele de pe mine şi acasă. Nu aveam bani, nu aveam nimic, eram însărcinată în a opta lună. Îmi era totuna. Noroc de tata”, zice ea. La gară, în RM, femeia povesteşte că a fost înconjurată de jurnalişti şi că nu a mai putut să-şi sărute copila aşa cum vroia ea, fiindcă au stat cu ochii pe dânsa non-stop, inclusiv la spital: „Vroiau să se convingă că nu sunt o mamă rea. Mi-au pus toate microfoanele în faţă. Eram aşa de supărată. De ce trebuie să mă acuzaţi că sunt o mamă rea. Doar eu nu m-am dus de zile bune peste hotare. Era o situaţie greţoasă. Pe copilă am găsit-o în sala de reanimare”. Din spusele Anei, micuţa a suportat cinci operaţii. Numai că nu a asistat la toate alături de ea. „Era distrus totul în ea. Stătea cu intestinul gros afară. Era groaznic. Când vedea bărbaţi răcnea, dacă dădea să o controleze medicul mai jos de burtică răcnea. O cuprindeam cu toată puterea şi-i spuneam că totul va fi bine. Cel care o violase era vecinul. La proces, el a spus că credea că e amanta şi că era în stare de ebrietate”, povesteşte Ana. A cincea lovitură: orfelinatul 1 Numai că versiunea vecinilor e cu totul alta. Bărbatul, după o ceartă cu soţia sa, care a ieşit din casă să nu-i audă înjurăturile, a luat fetiţa şi a dus-o în casa de vară. „Acolo a făcut sex cu ea aşa cum faci cu o femeie matură, deoarece vecinii au auzit răcnetele Elenei pe fundalul unei muzici pe care el o conectase. Când au deschis uşa…”, nu a mai continuat. Statul îşi protejează cetăţenii şi-i ajută atunci când au necazuri. O mână de ajutor i-a dat şi Anei. „Vorbea despre acest caz toată RM. Respectiv, statul nostru trebuia să-şi arate că el e stăpân pe situaţie şi m-a decăzut din drepturi părinteşti. M-au chemat la proces fără să ştiu ce mă aşteaptă. Acolo îmi spun că sunt neglijentă. Am rămas perplexă. Mi-au luat fetiţa chiar în sala de judecată. Deja nu mai puteam să suport. M-am năpustit asupra poliţiştilor şi am început să urlu. Nu era corect. Trebuia să-mi dea măcar un răgaz să-mi iau rămas bun de la ea. Ce au făcut cât eram la Moscova? De ce nu mi-au luat-o atunci? În acel moment ea avea nevoie de mine mai mult ca niciodată. Cum să stea singură?”, se întreabă furioasă Ana. A şasea lovitură: orfelinatul 2 A născut un băiat. Soţul a rămas în Rusia cu tot cu bătăile sale. Ana trebuia să umble pe la operaţii cu fata şi nu avea cine să stea cu băiatul. L-a lăsat pe două zile la sora medicală din sat. „L-a dat şi pe el la orfelinat, alături de Elena, chiar cât eu am fost plecată. Pe la spate. Mi-au spus că după ce îmi fac ordine în viaţă cei de la asistenţa socială şi le voi putea asigura un trai decent îmi întorc copiii. Nu mă mai surpindea nimic”. Peste patru ani, Ana îşi readuce copiii acasă, cu ajutorul organizaţiei Copil Comunitate Familie (CCF Moldova). „A fost foarte dificil cazul Anei. Copiii erau în internat. Am cunoscut-o şi am înţeles că e o femeie cumsecade. Am depus toate eforturile astfel încât copiii să fie reintegraţi în familie. Numai că avem o mică problemă – nu ne ajung bani ca să-i cumpărăm o locuinţă, deoarece casa în care locuieşte nu-i aparţine şi stă cu chirie. Costul se ridică la 10.000 de lei, iar nouă ne mai trebuie jumătate din sumă”, explică asistenta socială a organizaţiei, Tatiana Harbor. Mic ajutor Anul acesta se împlinesc patru ani de la coşmarul trăit. Ana locuieşte împreună cu bărbatul care o iubeşte nu doar pe ea, dar şi pe copii. Deconectează calculatorul, în timp ce pe uşă intră Elena împreună cu frăţiorul ei mai mic. E o fetiţă dulce şi drăguţă de aproape şapte ani. Îşi înfăşoară mâinile în jurul gâtului mamei şi o sărută. „Eu ştiu că totul va fi bine”, îi spune Ana. „Şi eu ştiu că totul va fi bine”, zice micuţa.

Sursa>adevarul.md