ITALIA: Moldovean găsit fără suflare în camionul pe care îl conducea
Un cetățean moldovean, șofer de camion, a fost găsit mort în cabina mijlocului de transport.
Bărbatul în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în comuna Offanengo, Provincia Cremona, a ajuns în Bologna în după-amiaza zilei de luni, 2 februarie. Și pentru că se simțea rău, s-a întins pe patul din interiorul camionului, lăsându-l responsabil cu descărcarea mărfii pe colegul său, un turc de 51 de ani.
Peste câteva ore, când turcul a venit la camion, a depistat că moldoveanul nu mai răsuflă. Acesta a chemat imediat echipa medicală, care a încercat preț de o oră să-l resusciteze pe conațional, dar fără succes. În final, medicii au constatat decesul.
S-a dispus efectuarea autopsiei pentru a stabili cu exactitate cauza morții.
Sursa>stirilocale.md
Lasă un răspuns