La Buiucani s-a retinuto grupare criminală specializată în comiterea jafurilor şi tâlhăriilor.
Descinderi în cazul atacului tâlhăresc, care a avut loc acum trei zile într-un cazinou din sectorul Buiucani al Capitalei. La acţiunile speciale au participat ofiţerii Inspectoratului de Poliţie Buiucani şi cei de la Direcţia Operaţiuni Speciale, împreună cu angajaţii Brigăzii “Fulger”.
Astfel, oamenii legii au reţinut o grupare criminală specializată în comiterea jafurilor şi tâlhăriilor. Potrivit informaţiilor preliminare, unul dintre bănuiţi a intrat în local cu o mască medicinală pe faţă, unde a ameninţat casieriţa cu un pistol şi a sustras 5.000 de lei.
Bănuiţii s-au dovedit a fi originari din raioanele Ungheni şi Basarabeasca, cu vârstele de 27 ani şi, respectiv, 37 ani, anterior judecaţi pentru infracţiuni similare. Reţinerea indivizilor a avut loc într-un apartament, unde locuiau împreună cu doi amici.
Poliţiştii au desfăşurat percheziţii autorizate în locuinţă, fiind depistate două pistoale şi muniţii păstrate ilegal. Tinerii au fost încătuşaţi şi escortaţi la inspectoratul de poliţie pentru audieri în cadrul cauzei penale pornită pentru tîlhărie, care prevede închisoare de la 8 până la 10 ani.
Persoanele au fost reţinute pe un termen de 72 ore în Izolatorul de Detenţie Preventivă al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău. Poliţiştii susţin că au acumulat probe care arată implicarea acestora în alte infracţiuni înregistrate.
Sursa>publika.md
Lasă un răspuns