5 ani de inchisoare pentru 200 de fire de cânepă

Minor de 16 ani, condamnat la patru ani de închisoare. Faptele grave comise împreună cu alţi trei compliciUn bărbat din Şoldăneşti a fost condamnat la ani grei de închisoare. Asta pentru că oamenii legii au depistat peste 200 de fire de cânepă în gospodăria acestuia, potrivit impulstv.com.

Astfel, după ce au efectuat percheziţii în gospodăria bănuitului, poliţiştii au smuls și sigilat plantele depistate.

Gospodarul a recunoscut că în curtea sa erau plante interzise, însă a declarat că nu le creștea intenționat. El a menționat că a cumpărat teritoriul recent, iar câțiva ani, pământul a stat pârloagă. Ca urmare, inculpatul a arat pentru ca ulterior să semene culturi agricole. Jumătate din cei 20 de ari i-a cultivat cu ceapă și cartofi. Restul terenului a rămas nefolosit, porțiune pe care polițiștii au depistat cânepa.

Inculpatul nu și-a recunoscut vina. Și în instanța de judecată dânsul a spus că nu avea de gând să vândă plantele găsite la el.

Judecătorii nu au luat în calcul afirmațiile bănuitului și l-au condamnat la cinci ani de detenție în penitenciar de tip semiînchis.

În cadrul anchetei s-a stabilit că acesta are antecedente penale.
Sursa>publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *