Un barbat a fost omorit in curtea casei sale. Satul Lapusna, Hincesti

Un barbat a fost omorit in curtea casei sale. Satul Lapusna, Hincesti

Un barbat a fost omorit in curtea casei sale. Satul Lapusna, Hincesti

Crimă odioasă în satul Lăpuşna, raionul Hânceşti. Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost omorât de un tânăr în curtea casei sale. După ce au consumat alcool, agresorul de 26 de ani l-a lovit în cap cu o rangă de oţel până l-a lăsat fără suflare. Victima era divorţată şi avea doi copii minori.

Crima s-a produs în curtea casei victimei. Tânărul de 26 de ani l-a izbit pe bărbat de mai multe ori în cap, iar acesta a căzut secerat la pământ.

Vecinii cred că suspectul suferă de tulburări mintale: „Acela care l-a lovit în cap a început să strige şi când am ajuns acolo el era mort. Mie mi se pare că el nu era sănătos”.

Agresorul a fost imobilizat de câţiva localnici care au auzit zgomote suspecte în curtea casei: „L-am văzut pe cumătru Igor că stătea jos. Am sunat la salvare, dar el răcnea pe aici că vă tai. L-am lovit cu picioarele, a căzut jos, a venit Vova şi l-am legat”.

Apropiaţii victimei sunt îngroziţi de cele întâmplate: „A fost ieri la mine şi am fost la moară. Era supărat. Eu i-am zis, Igor de ce eşti aşa supărat? Tot timpul era vesel. Nu nană, vineri mă duc să-mi aduc baieţii şi până duminică seara am să-i ţin aici”.

Consătenii spun că bărbatul era o persoană muncitoare, calmă, şi nu avea conflicte cu agresorul:

„Fiecare serveşte un pahar de vin, dar nu avea probleme”.

„El nu era de gălăgie. El era om liniştit, la locul lui”.

Suspectul a fost reţinut pentru 72 de ore. Dacă i se va demonstra vinovăţia, acesta riscă până la 20 de ani de închisoare.

Sursa:publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *