Contrabanda la Sculeni-două milioane de ţigări

Contrabanda la Sculeni-două milioane de ţigări

Contrabanda la Sculeni-două milioane de ţigări

tură deosebit de mare de ţigări de contrabandă a fost reţinută la Punctul de Trecere Sculeni. Poliţiştii de frontieră împreună cu vameşii au reţinut în flagrant 2 cetăţeni români care încercau să treacă prin frontiera Republicii Moldova 200 de cutii a câte 500 de pachete de tigări, echivalent a două milioane de ţigarete. Acestea urmau să fie transportate în Spania, valoarea produselor estimate fiind de un milion lei.

Potrivit procurorului Victor Cazacu dacă marfa ar fi trecut frontiera de stat a Moldovei şi ar fi fost comercializată în Spania sau în unul dintre statele europene, valoare acestora s-ar fi ridicat 120.000 mii euro sau două milioane de lei.

Astfel, la începutul lunii martie trei cetăţeni spanioli în comun cu o persoană în vârstă de 75 de ani au venit pe teritoriul Republicii Moldova unde s-au întâlnit cu doi cetăţeni ai Romaniei, cei din urmă având rolul de şoferi ai unui TIR. În schema frauduloasă a fost implicată şi o femeie originară din Moldova.

Prin urmare, aceştia au implementat metoda de camuflare a acţiunilor infracţionale pentru a ajunge la scopul bine determinat şi anume trecerea ilegală a frontierei Republicii Moldova a ţigărilor. Potrivit înţelegerii între cele două părţi, grupul de spanioli au procurat ţigări de pe teritoriul Republicii Moldova care ulterior au fost ascunse în locuri special amenajate încărcate cu zahăr. Incidentul s-a produs la punctul de trecere Sculeni.

„Această acţiune infracţională era camuflată sub efectuarea unui export al zahărului de la un producător autohton către o companie privată din Spania. Ţigările care au fost reţinute nu sunt autohtone, New York 500 este o marcă care nu există pe teritoriul Republicii Moldova, preponderent este specifică regiunii spaniole” a spus Alexei Bacos, şef direcţie INI al IGP.

Sursa: publika.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *